Uneori ceea ce pictez e o imagine a ceea ce am încercat să fim, nu ceea ce suntem. Aici nu e un portret, ci un simbol. Această figură masculină e vulnerabilă, obosită, pare lipsită de glas, incapabilă de conexiune. Nu e o imagine idealizată, ci un fragment de viață interioară deformată. E o parte dintr-un sine nevoit să se adapteze împotriva firii și a vitalitatii naturale pentru că nu este primit așa cum este. Nu exprimă sexualitate, ci o disociere de ea. În această pictură "vorbesc" despre tăceri grele, despre trăiri neexprimate. Despre fetița care nu a fost dorită pentru că tatăl își dorea băiat și încearcă să se adapteze încercând sa fie cineva care nu este, despre băiețelul care simte emoții dificile, dar care învață că nu are cui să spună despre ceea ce simte pentru că bărbații care simt sunt ”slabi”, despre corpul care tace și obosește. Toate aceste sunt rupturi de sinele real care sunt dureroase și ne golesc de vitalitate.